Soția fostului primar al orașului Iguala din Mexic a fost inculpată în dosarul studenților dispăruți

Soția fostului primar al orașului Iguala din Mexic a fost inculpată în dosarul studenților dispăruți
Publicat: 06/01/2015, 08:04

După două luni de arest preventiv, María de los Ángeles Pineda a fost inculpată pentru „probabila sa participare la infracțiuni de crimă organizată” și pentru „operațiuni financiare cu fonduri de proveniență ilegală”, a précizat Tomás Zerón, șeful Agenției de investigații criminale.

Soră a trei traficanți de droguri, Pineda este prezentată de autoritățile judiciare drept reprezentantul principal în Iguala al cartelului Guerreros Unidos, ai cărui membri sunt suspectați de masacrarea a 43 de studenți din statul Guerrero.

Pineda, alături de zece polițiști arestați acum câteva zile în același dosar, a fost transferată din Mexico la închisoarea Nayarit (vest).

Aproximativ 90 de persoane în total – polițiști locali, traficanți de droguri sau funcționari – au fost arestate până în prezent în cazul dispăruților din Iguala.

Fostul primar al orașului Iguala Jose Luis Abarca și soția sa, considerați de autorități ca fiind instigatorii răpirii tinerilor, au fost arestați într-un cartier popular din Mexico, la 4 noiembrie.

Abarca a fost inculpat la 15 noiembrie pentru criminalitate organizată, precum și pentru răpire și omucidere într-un caz anterior.

Potrivit autorităților judiciare, „cuplul imperial” din Iguala se temea că tinerii veneau pentru a perturba o ceremonie publică coordonată de Pineda la 26 septembrie.

În cursul nopții de 26 spre 27 septembrie, un grup de studenți de la școala normală rurală Ayotzinapa a fost atacat cu gloanțe de către polițiști locali sprijiniți de traficanți de droguri. În urma atacului armat, soldat cu șase morți, 43 de studenți de la Ayotzinapa au fost dați dispăruți.

Potrivit autorităților judiciare, tinerii, răpiți de polițiști locali, au fost predați cartelului local Guerreros Unidos, după care au fost uciși și arși.

Până în prezent, doar rămășițele unuia dintre tinerii dispăruți la Iguala au putut fi identificate, în timp ce părinții victimelor cer în continuarea găsirea în viață a celorlalți 42.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...